
Conferința de lansare a proiectelor POCU “Edu-All”, “Edu-Out”, Edu-Joy” – beneficiar Inspectoratul Școlar Județean Suceava

Programul Săptămâna verde a ajuns la final.
Programul Săptămâna verde a ajuns la final. A fost o săptămână provocatoare, atât pentru copii, cât și pentru părinți și cadrele didactice. Mulțumim instituțiilor, firmelor și producătorilor care ne-au primit cu brațele deschise și au contribuit la îmbogățirea cunoștințelor. Viitorul planetei stă în mintea, sufletul și mâinile copiilor noștri. Educarea lor în spiritul protejării mediului și a ceea ce ne înconjoară poate fi atractivă dacă este distractivă. Această săptămână a demonstrat din plin acest lucru, activitățile desfășurate împletind cu succes utilul cu plăcutul.
Vezi statistici
Promovează o postare
Toate reacţiile:
2121

2 Martie, Ziua Porților Deschise, ISU-Suceava
2 Martie, Ziua Porților Deschise, ISU-Suceava
Participanti: clasele: a VII-a A, a VIII-a A și a VIII-a B
Prof. Însoțitori: Jucan Rodica, Stavnic Corina, Muscă Mihaela
Read More

Expozitie cu vanzare in scop caritabil – Un martisor, din inima, pentru o fapta buna
Poetul George Coșbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului afirma: „scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întai frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet”. Mărțișorul era considerat a fi un mesager al iubirii şi al respectului, iar oamenii credeau în puterea magică a lui.
Copiii școlii noastre au dorit să întâmpine primăvara cu o faptă bună, să aducă razele soarelui în suflete mai puțin norocoase. Astăzi a avut loc o expoziție de mărțișoare, cu vânzare, în scop caritabil. Elevi din toate clasele au migălit cu drag, iar roadele muncii lor au putut fi admirate și achiziționate în cadrul expoziției cu titlul: „Un mărțișor, din inimă, pentru o faptă bună”, eveniment desfășurat în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară. Organizatorii mulțumesc copiilor și cadrelor didactice pentru implicare și părinților pentru generozitate!
Read More



































































































